Istoria satului Obreja Veche

Satul Obreja Veche a fost menționat documentar la  21 martie în anul 1548. Conform legendei satului Obreja Veche, cândva pe aceste locuri unde se află astăzi satul Obreja Veche erau șesuri întinse cu iarbă deasă și mănoasă. Triburile mocane migrau prin aceste locuri cu turme mari de oi. Câteva veri la rând un om nomad  pe nume Obreja, a venit să-și pască oile prin aceste locuri. Când timpul se răcea el pleca cu turmele la iernat. Vara, cât păștea oile, trăia cu familia într-un bordei. Acest bordei se afla pe o colină mai înaltă, ca să fie ferită de apele ploilor. Peste un timp lângă bordei a răsărit un pom de pere. Timpul trecea iar omul îmbătrânea și nu mai putu să se întoarcă înapoi. De aici încolo el cu familia s-a mutat cu traiul aici. Și de la numele acestui om, pe care îl chema Obreja, a rămas și denumirea satului.

Bordeiul lui Obreja se afla pe locul unde astăzi este gospodăria cetățeanului Ivanov Semion Ion. Pe locul acesta au trăit părinții, buneii și străbuneii lui. În locul unde a fost bordeiul acum pământul se lasă și se deschide o gaură mare. Poate, făcându-se săpături, s-ar găsi obiecte vechi rămase de la primii locuitori.

Această legendă a satului am auzit-o de la un bătrân cu numele Gheorghe Janu în anul 1954, pe atunci bătrânul avea 90 de ani. El spunea că la rândul său a auzit povestirea de la bunici.

Cu o sută de ani în urmă pe locul unde acum e situată Obreja Nouă au venit răzeși, care odată cu declararea Basarabiei - gubernie rusească  și cu politica de deznaționalizare și diluare a românilor, au venit aici, au fost împroprietăriți cu pământ, deoarece în Basarabia deja era abolită șerbia și s-au așezat aici cu traiul. Așa au apărut satele Obreja Nouă și Obreja Veche. 

Pe teritoriul satului era o gospodărie boierească cu două case de locuit, cooperativa agricolă „Ardealul” care s-a înființat în anul 1902, două mori cu aburi, o școala primară, post de jandarmi, poștă cu cai a zemstvei, 8 cai și două trăsuri, poștă rurală, primăria și o cârciumă. În anul 1902 populația localității era alcătuită din 995 de bărbați și 1012 femei ce posedau 670 de case de locuit. În 1906 pe teritoriul regiunii Fălești a izbucnit o mare epidemie, în urma căreia a avut de suferit și populația din satul Obreja Veche.

La marginea de sud-vest a satului actual este un loc numit "Zamca Veche", unde au fost constatate urme de șanțuri și valuri de pământ, acestea fiind o dovadă certă că aici a fost o cetate din epoca fierului sau a evului mediu.[cercetare originală]

Satul are o suprafaţă de circa 2.92 kilometri pătraţi, cu un perimetru de 8.85 km. Satul Obreja Veche are statut de comună alcătuit din 2 sate Obreja Veche și Obreja Nouă.  Localitatea se află la distanța de 16 km de orașul Fălești și la 151 km de Chișinău.

Satul poartă denumirea primului  său descălecător Ioniță Obreja.

Biserica „Sfinții împărați Constantin și Elena” din s. Obreja Veche

  Anterior edificării actualului  lăcaș în Obreja Veche a fost construit o biserică cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae”. Bisericuța datează cu anul 1772 fiind din lemn acoperită cu șindrilă. La începutul secolului XIX, starea bisericii era bună, nu lipseau veșmintele, podoabele, cărțile de cult necesare. Datele recensământului din 1817 arată că în această perioadă în biserică făceau slujbă doi preoți. Conform recensământului fețelor bisericești din ținutul Iași din 1821 la biserică slujeau 5 slujitori: Preotul protopop Nicolae Măcărescu de viță preoțească a fost numit la această parohie   la 30 martie 1785. Feciorul său Ioan este numit al doilea preot este hirotonit  la parohie  în 1808   de mitropolitul Veniamin. Dascălul Ioan urmează în funcție la  această biserică în 1817 după tatăl său  Miron, ca  palamar activa Semion Revenchie de viță preoțească, numit în serviciu la 27 iulie 1814. În 1835 preotul din localitate era Semion Blanari în vârstă de 46 de ani.

  Diaconii erau Manuel Blanari, în vârstă de 21 ani și Dimitrie Revenco de 21 ani, iar palamari era Semion Vereniu de 50 de ani. În anul 1864 a fost edificată o nouă biserică din piatră  de către proprietarul Constantin Buznea și soția sa Elena cu hramul „Sf. Împărați Constantin și Elena”. Biserica din Obreja Veche e încărcată de divinitate și  istorie. Conacul boieresc se află lângă Năvîrneț, cu cele peste 400 ha de pământ  care se întindeau de la hotarul Năvîrneț până la Fundurii Vechi. După ce erau strânse roadele pământului, familia boierească se retrăgeau la Sankt-Petersburg, Rusia sau Franța, căci în ambele țări aveau reședință. La țară rămânea doar mama boierului Maria sau Mașa după cum îi mai spuneau sătenii, având în supunere 151 de țărani în frunte cu vătavul. Dar pământurile erau lucrate și de mulți alți țărani veniți din alte părți. Cucoana Mașa era invalidă, se deplasa cu căruciorul, era foarte inteligentă,  cu spirit organizatoric și era iubită de țărani.

   Sfânta biserică e construită din cărămidă arsă de țăranii din partea locului. Pe atunci olăritul era dezvoltat în această zonă fiind practicat în fiecare bordei. Deși ctitor era considerat boierul, și țăranii simpli au jertfit sume importante pentru înălțarea sfântul locaș. Boierul a adus podoabele bisericești din Franța. Clădirea principală este din piatră , acoperișul de fier, alipită de ea este și clopotnița tot din piatră. Hramul bisericii se sărbătorește pe 3 iunie. Biserica avea bibliotecă în care se păstrau Biblia,  catiheza protoereului Ioan Butuc și alte cărți. În 1895 Biserica a fost reparată de către Maria Buznea. Biserica se află pe teritoriul unui vechi cimitir. Următorul a fost preotul Avacum Seul, fiu de dascăl, născut în anul 1844. La 15 iunie în anul 1869  a absolvit seminarul Teologic. La 6 august 1869 a fost numit Diacon, apoi în anul 1871 este  binecuvântat preot  la biserica „Sf. Mihail” din s. Ustia, Bălți. În 1873 a fost trimis în această biserică  de preasfințitul Pavel în anii 1882-1883 a devenit membrul al comisiei economice la seminarul duhovnicesc din Edineț. Din 1883 până  în 1885 a fost împuternicit să ajute blagocinia cercului 3, Bălți.

   La 19 ianuarie 1895 preasfințitul Neofit la numit profesor la școala din Obreja și administrator la biserica din s. Ustia. În 1901 a primit mulțumire din partea Sfatului învățătoresc eparhial cu binecuvântarea preasfințitului Iacob pentru sârguința cu care propăvăduiește învățătura Domnului. Soția sa era Ecaterina, iar copiii: Domnica,  Gheorghe, Ioan, Maria, Mihail, Alexandrul și Efrem. În această perioadă dascăl era Teodor Celan iar prescurăreasa era Safira de 56 de ani și staroste Pavel Nechifor de 59 de ani. Preotul-paroh Vladimir Seul născut la  2 mai  1879 absolvent al Seminarului Teologic în serviciul  din 1903 și stabilit în parohie din 1915, cântărețul era Semion Serafimciuc născut la 7 ianuarie 1895 absolvent al școlii primare cu examen de cântăreț în serviciu de la 1921. Anuarul  eparhial  din anul 1930 îi menționează pe ambii slujitori bisericești la aceeași parohie. A urmat preotul Isman Vasile Andrei heratonit în octombrie 1947. În perioada sovietică soarta lăcașului sfânt era pecetluită, căci își încetează activitatea.   Ultimul cleric care a oficiat  sfânta leturghie pe timpul administrației românești a fost preotul Vladimir Căpățină.

   Perioade declinului și a vandalismului a durat până în 1988 cu excepția anilor 1972-1988. Timp de 16 ani lăcașul a adăpostit între pereții ei biblioteca. Înainte de  a fi aduse aici cărțile se făcuseră o reparație  cosmetică a pereților. Începând cu anul 1991 biserica cunoaște mutați   novatoare, bunăoară,  se acoperă cu tinichea acoperișul, iar în 1994 se rezăluiește toată tencuiala veche  fisurată și se tencuiesc pereții exteriori. Interiorul bisericii a fost tencuit  în 1996. Bolta a fost renovată păstrându-i-se stilul vechi. Majoritatea icoanelor din biserică au fost pictate de către pictorul Vasile Mustață din Chișinău. La câteva sfinte icoane a lucrat și plasticianul Nicolae Babii din Fălești Noi. Pereții înalți văruiți emană lumină, produc senzații de prospețime, curăție purtând în semnul de epocă și al prosticului în așa fel pereții mai bine respiră dar e posibilă și o împrospătare anuală. Din podoabele vechii biserici au supraviețuit candelabru cu 24 de lumânări și cristelnița. Dușumeaua, niște uși dreptunghiulare reînvie și ele atmosfera veacului XIX căci s-au păstrat bine în pofida unor vremuri vitrege. Locașul este zidit în formă de corabie. Cheile de la  biserică au fost păstrate și transmise aidoma focului sacru de zilosul creștin  Gavri Stîrcu. Mărețele clopote 5 la număr au fost aduse de la Chișinău.

   Catapeteasma a fost schimbată în 2006 păstrându-i-se cu sfințenie acel stil vechi plin de mister, de divinitate și frumusețe. Printre cei care au stat de veghe la redeschiderea lăcașului sfânt sunt neosteniții  ctitori: Preotul Feodor Popan, Rucșineanu Petru, Nicolae Babii, Gavril Stîrcu, Ecaterina Zaplitnaia din Fălești, Boris Boscan, Petru Cebanu. Ziua de 30 iunie 1996  a pus început de bun augur pentru casa Domnului de Presfințitul Vladimir împreună cu un sobor de preoți oficiază sfânta liturghie iar apoi sfințește locașul. Rolul de conducător al tuturor lucrărilor care se produc la sfântul locaș îi revine cu fără îndoială  parohului bisericii „ Sf. Constantin și Elena”  Protoiereul Feodor Popan. Râvna sa se manifestă nu numai în sfântul altar dar și la școala unde predă religia, biologia și chimia. Curtea bisericii are 50 de ari de pământ. Alături de locașul sfânt se află casa parohială și casa paznicului, 4 răstigniri, 1 fântână și 6 petre funerare albe ca florile de crin unde odihnesc în brațele largi al acestei curți boierești. Cele 6 cavouri înșirate lângă sfântul altar reprezintă locul de odihnă veșnică a familiei Buznea.

   Petrele funerare sunt confecționate din granit alb adus din Franța. Epitaforele de pe aceste pietre sunt foarte scurte: Mihail Constantinovici Buznea născut la 24 iunie 1849 și decedat la 13 septembrie 1913. Maria Constantinovna Buznea- născută la 14 martie 1827 și răposată la 25 decembrie  1911. Cavoul Elenei Buznea soția boierului Constantin . Constatin Dimitrievici  Buznea – decedat la 6 martie 1883 la 85 de ani de la naștere. Ivan Constantinovici Buznea născut la 15 septembrie 1885 –decedat la 25 mai 1900. Alexandru Constantinovici Buznea-născut la 26 februarie 1853 și de cedat la 29 septembrie 1906.

  Protoiereul Feodor Popan –  parohul bisericii „Sfinții împărați Constantin și Elena” din s. Obreja Veche este născut la 4 mai 1964 s. Rediul de Sus . la 12 aprilie 1990 este hirotonit diacon  în Biserica „ sf. Împărați Constantin și Elena” din Chișinău prin punerea mâinilor Înalt Presfințitului Vladimir este preuțit în Catedrala „Sf. Mare mucenic mare Teodor Tirun”  din Chișinău de Înaltul Preasfințitul Mitropolit Vladimir la 4 mai 1990, a răposat la 23 noiembrie 2019.

       Preotul Victor Gârjău este originar din municipiul  Chișinău - născut la 4 februarie 1986, a studiat Teologia la Seminarul și Facultatea Mănăstirii Zăbriceni. Este diaconit de către preasfințitul Marchel la 2 august 2009 la Catedrala „Sf. Împărați Constantin și Elena” , municipiul Bălți. Iar preuția o primește de la același arhiereu în Catedrala Episcopală „sf. Neculae” din Bălți la 19 decembrie 2010. Recent este paroh în s. Obreja Veche și Obreja Nouă, Fălești, având în grija sa 2020 de creștini. Preoteasa Steliana, născută la 24 martie 1991 este de baștină din s. Ilenuța r. Fălești. 

https://www.facebook.com/alexandruizvoare/videos/5528157050587697

Gimnaziul „Sergiu Moraru”

      Un factor determinat în evoluția învățământului din satul Obreja Veche l-a constituit „Statutul gimnaziilor, școlilor ținutale și parohiale laice subordonate Universităților din Sankt Peterburg, Moscova, Kazan și Harcov” aplicat în Basarabia în anul 1836-1839, pe perioada domniei țarului Nicolae.

       În această perioadă, în Obreja începe domnia familiei Buznea un boier bogat originar din Sankt Petersburg. In  anul 1864  a fost construita  biserica,  ca mai apoi sa  funcționeze  in cadrul  ei și primele clase, instruirea era in limba rusă.

       Cetățenii satului în persoana Sofia Ion, își amintește cu admirație „Jocul” organizat de către cucoana satului Maria, care era bolnavă deplasându-se doar cu căruciorul pentru invalizi și care locuia în apropiere de locul, unde astăzi se află o fântână veche, părăsită și căreia i se spune „Fântâna cucoanei”. Această tradiție se practica de Crăciun sau sărbătoarea Botezului Domnului (Bobotezei), când parohul bisericii însoțit de o ceată de copii umblau prin sat strigând „ Chiraleisa”. Printre cei care o amintesc este și scriitorul Ion Creangă (1837-1889) în Amintiri din copilărie: "Și, când veneau cele două ajunuri, câte treizeci-patruzeci de băieți fugeau înaintea popii, de rupeam omătul de la o casă la alta, și la Crăciun nechezam ca mânzii, iar la Bobotează strigam chiraleisa de clocotea satul.

      Reforma învățământului din data de 5 decembrie 1864 efectuată de domnitorul Alexandru Ion Cuza ajunge și la Obreja prin anii 1918, construidu-se mai întâi prima școală, apoi a doua în ograda fostului spital.

       A început să funcționeze prima lege care organiza învățământul, stabilind și anii de studii:

1.                Învățământul primar 4 ani gratuit și obligatoriu.

       Legea învățământului prevede sancționări cu amendă pentru părinții ai căror copii nu erau înscriși sau care nu frecventau școala:

• .      Învățământul secundar 7 ani
• .      Învățământ universitar 3 ani.

      Apoi se construiește o altă școală în anii 1943-1944 în fostul conac boieresc, în care până în anul 1918 familia Buznea a avut-o drept reședință. Deoarece odată cu înfăptuirea Marii Uniri din 1918, membrii familiei Buznea se retrag la Sankt Petersburg, lăsând cavourile strămoșilor în ograda bisericii.

      La școala de la Obreja Veche au învățat copii din satele Pînzăreni, Obreja Nouă, Ilenuța, satul Ustea, Limbeni Vechi, Voroșilovo, Hîjdieni, Balatina, Balan, Danu, Fundurii Vechi.

      Din anul 1944 copiii din Obreja Veche și-au continuat studiile până în clasa a VIII-a, iar în anul 1954 a avut o promoție de absolvenți a școlii medii de cultură generală.

      În anul 1974 școala a trecut în clădire de tip nou cu trei etaje bine amenajată cu cabinete de chimie, fizică, informatică, laborator, sală de festivități, sală de sport, cantină. Cu o capacitate de 960 de locuri, sala de sport 288 m² , sala de festivități-320m², cantină de 120 locuri. Colectivul de profesori, învățători, angajați a fost dirijată de 11 directori până în prezent.

      Mulți absolvenți ai școlii lucrează în școală în calitate de învățători, profesori – 12.

     Absolvenți ai școlii noastre activează în diferite domenii:  medicină, politică, agricultură, știință, educație. Mulți sunt: doctori în științe, academicieni, medici vestiți, profesori, contabil, primari etc.

Printre ei se remarcă:

Ion Văluță – deputat în Sfatul Țării 1917-1918;

Dumitru Noroc – deputat în primul Parlament, medic,

 Elena Țurcanu - deputat în Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice;

Sergiu Moraru – doctor habilitat în științe filologice și folclorice la Academia de Științe a Moldovei;

Leonid Certan - profesor de limba și literatura română;

Pînzescu  Anatolie – medic chirurg, actualmente șef de secție la spitalul municipal Bălți,

Zamaru Boris – Ministerul vinificației,

Alexandrov Ion Ion – medic pediatru, s. Obreja Veche

Jalbă Ana – mulți ani specialist principal al DGE Fălești,

Stupac Ilie - medic-colonel Spitalul Militar Chișinău;

Ganea Ghenadie – ex-primarul comunei Obreja Veche;

Munteanu Ala – crainic la Radio București, ș.a.

Ivanov Constantin - Coordonator Științific la Academia de Științei a Moldovei;

     Astăzi școala poartă numele folcloristului Sergiu Moraru – băștinaș al satului Obreja Veche.

     În școală activează cercul dramatic ”Masca”, „ Meșterița”, „Camerton”, „Picături muzicale”, de dans „Orhideea”, secții sportive, Filiala școlii de Judo ș.a.

     În anul 2010 în baza deciziei Consiliului raional, din 25.02.2010 școala medie de cultură generală a fost reorganizată în gimnaziu. Aici învață 241 de elevi, 41 sunt din satul Obreja Nouă, care se transportă  zilnic.

Grădinița de copii Obreja Veche

      Pe teritoriul satului Obreja Veche în anul 1968 a fost grădinița de copii. Amplasată în unul din acareturile conacului boieresc. Iar în anul 1987 clădirea a fost renovată, schimbându-i-se aspectul și specificul de instruire. Astfel, clădirea divizată în două: în prima parte se educau copiii din familiile specialiștilor, iar în cea de a doua parte se educau copiii de țărani.

     Pe parcursul anilor șefi de grădiniță au fost: Eudochia Rusu, Zinaida Buzdugan, Maria Alexandrova, Tina Coșulă, Zinaida Cazacu,  Zinaida Cucu, Lidia Ureche, Silvia Grăjdianu, Ludmila Pînzescu,  Raisa Bogdan, Valentina Rucșineanu,  Ala Popan.

     La moment activează 5 grupe de vârste diferite începând cu 3 ani până la 6 ani în număr de 130 copii, dintre care 14 copii se transportă, deoarece vin de la Obreja Nouă. Aici sunt angajate 27 persoane dintre care 10 cadre didactice, 15 auxiliari și 2 cadre sezoniere. IET este dotată cu sistem autonom de încălzire, cu apă și canalizare, cu săli de baie în interior, este conectată la rețeaua de Internet. Au acces la un teren de joacă bine amenajat. A beneficiat de finanțare din partea României fiind reparată acoperișul și 3 săli de grupe.

Biblioteca publică teritorială Obreja Veche

     ,,Dacă Biserica este Casa lui Dumnezeu, atunci Biblioteca este Templul Spiritului

Uman; este Blazonul unei nobleţi care are Infinitul ca strămoş şi ca posteritate. ” (Paul Christian).

     A fost odată ca niciodată, căci dacă n-ar fi nici nu s-ar povesti, un paradis sub forma unei biblioteci, o împărăție a cărților, o bogăție spirituală fără de preț care se transmitea din generație în generație iubitorilor de carte ce aveau rolul de custode, însărcinat de a menține în condiții sigure și bune ale celor mai de preț comori culturale. În pofida dificultăților întâmpinate, în condiții istorice vitrege, și cu o bază de existență mai tot timpul modestă, bibliotecarii au știut să cultive dragostea de carte și au păstrat labirintul cărților și nectarul cunoștințelor până astăzi.

     Biblioteca sătească își începe activitatea în anul 1950 în casa unei familii deportate. Bibliotecar era un domn cinematograf care se deplasa din r. Glodeni în fiecare zi de sâmbătă și duminică și difuza filme. Totodată avea și misiunea de a împrumuta cărți cititorilor. Cărțile se aflau într-o cameră pe podea fiindcă lipsea mobilier și stilaje. În anul 1951 rolul de bibliotecar îi este revine Doamnei Tatiana Alexandrova (Chiricoi) care a activat până în anul 1955, unde se transferă  la școală ca învățătoare de clasele primare. Mai târziu a continuat activitatea în calitate de bibliotecar Doamna Nina Buzdugan, fiind angajată pe jumătate de salariu. Mai târziu cârmuirea colhozului „Puti Ilicea” dotează biblioteca cu stilaje și mobilă. Biblioteca nu dispunea de spațiu de aceea este transferată în casa Domnului Ilie Antocică  deportat, (pe locul unde a trăit Dumitru Bejereanu) casa era părăsită fără uși și geamuri , după care s-a efectuat o reparație capitală. În anul 1969 biblioteca este transferată în clubul satului.  În anul 1972 biserica din sat își încetează activitatea și biblioteca sătească  este transferată în biserică. Datorită spațiului larg și luminos biblioteca este divizată în bibliotecă pentru maturi și biblioteca pentru copii fiind angajată  și doamna Raisa Pînzescu. Timp de 16 ani biserica  a adăpostit între pereții ei biblioteca. Înainte de  a fi aduse aici cărțile se făcuseră o reparație  cosmetică a pereților. În anul 1988 pentru ca  biserica să-și continue activitatea, biblioteca este transferată  într-o casă nouă construită de către colhozul „Puti Ilicea”. Din anul 1972 până în anul 1993 pe teritoriul satului au activat biblioteca pentru maturi și biblioteca pentru copii. În anul 1993 bibliotecile sunt comasate, iar șefa bibliotecii rămâne doamna Raisa Pînzescu până în anul 2011. Din anul 2011 biblioteca  este diriguită de către  Alla Grăjdianu, tot în același an biblioteca publică este transferată în incinta gimnaziului „Sergiu Moraru” până în prezent.

     Biblioteca publică teritorială Obreja Veche are menirea de a fi la dispoziția comunității prin serviciile și programele oferite, venind în întâmpinarea nevoii de informare, educare și recreere a cetățenilor. Biblioteca a contribuit la completarea, deținerea și punerea la dispoziția utilizatorilor a unor colecții și ediții periodice. Prin diverse servicii și activități a contribuit la formarea și educația tinerilor generații, oferind acces liber la informații tuturor membrilor comunității, la sursele informaționale locale și aflate la distanță.

     În anul 2014 biblioteca publică Obreja Veche  și-a concentrat  eforturilor în vederea realizării cu succes a proiectului naţional Novateca, astfel biblioteca fiind dotată cu 3 calculatoare și o imprimantă multifuncțională. În urma implementării mai multor proiecte biblioteca publică pune la dispoziția utilizatorilor 5 calculatoare, o imprimantă multifuncțională, 2 laptopuri, proiector, ecran, tabletă „Lenovo”, aparat de fotografiat.

     În acest context Biblioteca și-a extins servicii moderne pentru membrii comunității bazate pe tehnologiile informaționale, să asigure accesul gratuit la calculatoare, Internet și instruire pentru utilizarea acestora la potențial maxim, astfel transformând biblioteca publică în instrument vital pentru comunitate. La moment fondul de carte al bibliotecii constituie 5575 exemplare.Biblioteca publică Teritorială implementează următoarele Servicii moderne:  „Clubul Adolescenților”, „CodeLab-învață coding la bibliotecă”,  „Ora poveștilor”, „Ora să ȘTIM”, „Comunitatea Mea”, Clubul Femeilor Active „Femei cu idei”.

Casa de Cultură din satul Obreja Veche

      Casa de Cultură din satul Obreja Veche a fost construită  în anul 1963 pe vechiul cimitir al satului. Deține 300 de locuri. A fost și este locul de agrement și divertisment. Pe scena Casei de Cultură au evoluat interpreți de muzică populară și de extradă; Sofia Vicovianca, Irina Loghin, Nicolae Botgros, Doina și Ion Aldea Teodorovici, Iurie Sadovnic, magicieni, trupe de circ. Ani la rând a evaluat corul satului format din intelectualitatea satului. Perioada anilor 1975 -1995 se difuzau pe ecranul mare filme cinematografice care aduna întregul sat. Pe parcursul anilor au activat în funcție de directori ai Casei de Cultură: Ion Rucșineanu Procopie, Petru Rucușineanu, Vasile Certan, Sergiu Janu, Vasile Czacu, Vitalie Balan, Gonceariuc Nina, Ghenadie Moraru, Ion Rucșineanu, Parascovia Pînzescu, Leonid Ivanov, Ludmila Jalbă, Eugenia Stupac.

      La moment activează ansamblul de dansuri și cântece populare „Obrejanca” pentru maturi și ansamblul de dansuri pentru copii „Moștenitorii”. În incinta Casei de Cultură se desfășoară: seminare, întruniri, adunări generale ale consătenilor.

Oficiul poștal

     Oficiul poștal a satului Obreja Veche s-a înființat în 1902 fiind o poștă cu cai a zemstvei,  care deținea 8 cai și două trăsuri și  poștă rurală. În anul 1969 cârmuirea colhozului „Puti Ilicea”  a fost construită o altă clădire în care s-a transferat sediul poștei. Prin intermediul poștei locuitorii satelor Obreja Veche și Obreja Nouă au beneficiat de următoarele servicii: cabină telefonică, transfer de bani, transportarea coletelor, expedierea scrisorilor și telegramelor și abonarea la presa periodică.

     Astăzi, oficiul poștal oferă servicii modernizate de achitarea serviciilor comunale, terminal pentru extragerea banilor, transferuri bănești, achitarea pensiilor, abonarea la presa periodică.

Oficiul Medicilor de Familie

     Spitalul din satul Obreja Veche a fost construit în anul 1969 care a prestat servicii medicale pentru toți cetățenii din raion fiind tratate multe din diagnozele atestate: boli infecțioase, afecțiuni stomatologice, etc . În anul 2011 personalul medical a fost redus, transformându-se în Oficiul Medicilor de Familie și a fost transferat în clădire nouă. La moment activează un medic de familie, 2 asistente medicale și 1 lucrător auxiliar.

Primăria comunei Obreja Veche

      Clădirea Primăriei comunei Obreja Veche a fost construită în anul 1972. Edificiul dat este  amplasat la intrarea în s. Obreja Veche și totodată la hotarul dintre cele 2 localități componente ale comunei. Cercetînd analele istoriei primul președinte al Sovietului Sătesc a fost Vasile Stupac, după care a urmat : Ion Savelie, Ion Ion Ureche, Alexandru Cucu, Nicolae Litviniuc, Dumitru David, Sergiu Janu, Ghenadie Ganea, în prezent primar al comunei –Zinaida Mocanu.

Referințe bibliografice:

Biserica din Obreja Veche cu hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena   https://www.youtube.com/watch?v=K7-btNXdGcU

Vasilescu Adrian

Vasilescu Adrian (n. 23 martie 1936, Fălești) este un economist și jurnalist român, care îndeplinește funcția de consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. 

A absolvit studii universitare în domeniul economic, după care și-a continuat specializarea și a obținut atestate profesionale în domeniul economiei, dreptului și jurnalisticii.

În anul 1962 a debutat în jurnalistică la „Scânteia tineretului“, lucrând timp de peste 40 ani pentru numeroase ziare, reviste, posturi de radio și televiziune. În paralel cu activitatea publicistică, până în 1996 a fost profesor asociat la Academia de Studii Economice și la Școala Superioară de Jurnalistică. În 1996 a devenit coordonator al strategiei de comunicare la BNR. 

Începând din anul 1996, Adrian Vasilescu și-a dedicat activitatea domeniului bancar, devenind coordonatorul strategiei de comunicare a Băncii Naționale a României. În anul 2000 a fost principalul consilier al premierului Mugur Isărescu.

În decembrie 2000 revine la Banca Națională, împreună cu Mugur Isărescu, de asemenea în calitate de consilier și purtător de cuvânt al guvernatorului BNR. El este coordonatorul colecției „Fascinația economiei“, care apare sub patronajul Editurii Minerva.

Are atestate profesionale în drept, economie şi jurnalistică și aproape cinci decenii și jumătate de carieră jurnalistică neîntreruptă. A fost profesor asociat la ASE, la Universitatea Bucureşti şi la Şcoala Superioară de Jurnalistică. Din 2001, este în echipa de consilieri a guvernatorului BNR. De la 1 ianuarie 2015 are un nou contract cu BNR, pentru consultanţă de strategie.

Cărți publicate:

„Cum să mușcăm azi din pâinea zilei de mâine“ (Ed. Minerva, 2006)

Referințe bibliografice:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Discu%C8%9Bie:Adrian_Vasilescu

 

Gaiceanu Vitalie

Gaiceanu Vitalie (n. 29 martie 1983) este un poet și istoric din Republica Moldova, originar din satul Pînzăreni, raionul Fălești. Creația sa poetică se remarcă printr-o pronunțată dimensiune spirituală și confesivă, abordând teme precum iubirea, dorul, credința, identitatea și frământările interioare ale omului contemporan.

Formarea sa intelectuală a început la Seminarul Teologic din Chișinău, experiență care a influențat profund viziunea sa lirică și orientarea spre reflecție și introspecție. Ulterior, și-a continuat studiile la Universitatea de Stat din Moldova, în cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, precum și la Facultatea de Arte Frumoase, conturându-și un profil cultural complex, aflat la intersecția dintre istorie, gândire filosofică și expresie artistică.

Debutul editorial al poetului a avut loc în anul 2023, odată cu apariția volumului „Geneza sufletului”, carte care a atras atenția mediului literar prin sinceritatea discursului poetic și profunzimea temelor abordate. Volumul explorează relația omului cu sine și cu divinitatea, fiind caracterizat de un limbaj metaforic intens și de o poezie a interiorității. Cartea a fost lansată atât în Republica Moldova, cât și în România, inclusiv la Muzeul Unirii din Iași.

Pe lângă volumul de debut, Vitalie Gaiceanu a publicat și alte cărți de poezie, printre care „Eu scriu despre tine în șoapte”, „Dor de tine”, „Dor de dor de tine” și „Ne-am ascuns în altă lume”, titluri care confirmă constanța preocupărilor sale pentru universul afectiv și existențial.

Critica literară a remarcat evoluția sa constantă și autenticitatea vocii poetice. Într-un articol publicat în revista Promemoria.md, istoricul și eseistul Anatol Petrencu îl descrie pe Vitalie Gaiceanu drept „un poet în reală ascensiune”, subliniind maturizarea discursului liric și capacitatea autorului de a transforma trăirea personală într-o expresie poetică universală.

Pe lângă activitatea literară, Vitalie Gaiceanu este membru al Comitetului de Conducere al Asociației Istoricilor din Republica Moldova „Alexandru Moșanu”, evidențiind implicarea sa în domeniul istoric și asociativ, precum și angajamentul său față de dezvoltarea culturii și cercetării istorice din țară.

El este activ în viața culturală, participând la cenacluri literare, lansări de carte și întâlniri cu cititorii, contribuind astfel la dinamica poeziei contemporane și la promovarea valorilor istorice și culturale în spațiul românesc.

📚 Referințe bibliografice:

Poetul care vine cu adevărul în priviri prin cartea „Geneza sufletului”, Tradiția.md, 31 martie 2023, https://traditia.md/ro/poetul-care-vine-cu-adevarul-in-priviri-prin-cartea-geneza-sufletului/

Lansare volum de debut – Vitalie Gaiceanu la Muzeul Unirii din Iași, Radio Iași, https://www.radioiasi.ro/evenimente/evenimente-radio-iasi/lansare-volum-de-debut-vitalie-gaiceanu-la-muzeul-unirii-din-iasi/

Întâlnire de suflet cu poetul Vitalie Gaiceanu, Direcția Generală Învățământ Cantemir, 10 martie 2025, https://www.cantemiredu.md/2025/03/10/intalnire-de-suflet-cu-poetul-vitalie-gaiceanu/

Petrencu, Anatol, „Vitalie Gaiceanu, un poet în reală ascensiune”, Promemoria.md, 8 februarie 2025, https://anatolpetrencu.promemoria.md/?p=4196

Balan Pavel

Balan Pavel - operator  de cinema, fotograf, cineast, director de imagine la 13 filme de lung metraj de ficţiune; regizor de filme documentare, autor al unui şir de volume cultural-istorice.

Născut la 17 iulie 1938, în comuna Hînceşti, raionul Făleşti, Republica Moldova. A absolvit Facultatea de Operatori de Imagine a Institutului Unional de Cinematografic de la Moscova - VGIK (atelierul lui Boris Volcec) în 1965. Începe să lucreze la studioul „Moldova-Film” din anul 1964, mai întîi în calitate de operator de filme documentare. Pe parcursul a trei ani împreună cu Vlad Ioviță a filmat cele mai valoroase pelicule documentare ale cinematografiei naţionale „Piatră, piatră...”, „Fîntîna”, „De-ale toamnei” - 1966, pentru care au primit premiul „Micul chihlimbar” la Festivalului Regional a celor cinci republici (Bielorusia, Letonia, Lituania, Estonia şi Moldova) în 1966. În anul 1967 împreună cu scenaristul V. Ioviţă şi regizorul Gh. Vodă participă în calitate de operator principal la filmarea peliculei artistice de lung metraj „Se caută un paznic” pentru care primeşte la Festivalul Regional de la Riga diploma „Cel mai bun operator”. Este membru al Uniunii Cineaştilor din Republica Moldova. În următorii ani a fost operator principal a mai multor pelicule de ficţiune de lung metraj. În ultimii ani s-a ocupat mai mult de arta fotografică. A publicat cîteva albume preţioase.

Membru al Uniunii Cineaştilor şi al Uniunii Jurnaliştilor din Republica Moldova.

Premii si diplome:

• Diploma „Pentru cea mai bună imagine” la Festivalul Regional de Filme, ediţia a VII-a de la Chișinău, 1967 pentru filmul „ De-ale toamnei”;
• Premiul juriului la Festivalul Unional de Filme, Leningrad,1982, ediţia a XVI-a şi Premiul juriului la Festivalul Unional al Tinerilor Cineaşti „Tinereţe-82”, Kiev, 1982; - pentru filmul „Totul putea fi altfel”;
• Premiul „Cocostîrcul de argint” la Festivalul Republican de Filme, Chișinău, 1983, ediţia a IV-a;
• Laureat al premiului „Boris Glavan”,Chișinău,1983;
• Premiul Naţional, Chișinău, 1988.
• Laureat al festivalurilor de film din oraşele Chişinău, Kiev, Riga, Sankt-Petersburg, Moscova. Maestru Emerit în Arte. Laureat al Premiului de Stat;
• A fost decorat cu Medalia „Mihai Eminescu”, Ordinul „Gloria Muncii”, este cavaler al „Ordinul Republicii”;
•  Între 1992 și 1997 a activat în calitate de consultant principal la Serviciul de presă al Preşedintelui Republicii Moldova.

Filmografia:

•  „Ceaţa” (regizor N. Raşev), film artistic de scurt metraj, 1965,
• „Fântâna” (regizor V. Ioviţă), documentar, 1966,
• „Piatră, piatră...” (regizor V. Ioviţă), documentar, 1966,
• „De-ale toamnei” (regizor V. Ioviţă), documentar, 1966,
• „Nunta la palat” (regizor V. Ioviţă), film artistic, 1969,
• „Răsari, soare” (regizor V. Pascaru), film artistic, 1972,
• „Podurile” (regizor V. Pascaru), film artistic, 1973,
• „Toate probele sânt contra lui” (regizor V. Pascaru), film artistic, - 1974,
• „Mark Twain contra” (regizor M. Grigoriev), film artistic, 1975,
• „Făt-Frumos” (regizor V. Ioviţă), film artistic, 1977,
• „Codul, Fulgerul de sud” (regizor N. Ghibu), film artistic, 1980,
• „Totul putea fi altfel” (regizor V. Jereghi), film artistic, 1982,
• „Rătăcirea demonului blând” (regizor T. Tătaru), film artistic de scurt metraj, 1986,
• „Corespondentul vostru special” ( regizor N. Ghibu), film artistic, 1987.

Publicații:

• Poliptic moldav (1985);
•  Icoana sufletului nostru (1992);
• Cetățile sufletului. Mănăstiri și schituri basarabene (2002);
• Rugă pentru Neam. Artă moldovenească din secolele XIV-XX (2015), album din care reproducem paginile color ale acestui număr de revistă.

 

Referințe bibliografice:

Disponibil:https://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=3763

Țurcanu-Furtună Nina

Nina Țurcanu-Furtună s-a născut la 21 august 1957 în satul Glijeni, raionul Fălești, Republica Moldova. Tatăl ei era profesor de muzică, aşa că a avut parte de o şcoală bună acasă, moştenind dragostea pentru muzică şi talentul de la tatăl ei. N-a absolvit nici o instituție muzicală, este autodidactă, precum mărturiseşte Nina însăşi „cânt, că mi-e drag, m-aş identifica cu muzica populară".

Cariera muzicală şi-o începe în anii 1975-1979 în calitate de solistă a Orchestrei de muzică populară „Lăutarii" a Filarmonicii Naționale. Din 1979 pînă în 1982 e solistă a Orchestrei de muzică populară „Tinerețea", iar din 1982-1983 – solistă a Orchestrei de estradă „Bucuria". Pe parcursul anilor 1984-1987 este solistă a orchestrei Ansamblului de dansuri populare „Joc", apoi în anii 1988-1990 – este membră a formației „Fluieraș" a Filarmonicii Naționale.

Repertoriul ei, în mare parte pe acele timpuri, era alcătuit din melodii populare. Înregistrează mai multe cîntece la Radio Chișinău. În anii 1990-1994 este solistă a Orchestrei de muzică populară „Folclor" a Radioteleviziunii Naționale.

Din anul 1994 se mută cu traiul în S.U.A., unde nu se lasă de meserie. În anul 1994 lansează primul său album în România „Îmi cînt dragostea şi dorul", iar în anul 2003 lansează primul ei CD de muzică uşoară „Barbar cîntă femeia ceea". Revine în Republica Moldova În anul 2010.

Referințe bibliografice:

https://www.natura.md/cu-mult-drag-si-sanatate-le-vom-face-noi-pe-toate

Menișicov-Vutcărău Ala

Ala Menșikov-Vutcărău (sau Ala Menșicov; n. 9 februarie 1961, Chetriș, raionul Fălești, RSS Moldovenească, URSS) este o actriță de teatru din Republica Moldova.

A studiat la Școala Superioară de Artă Teatrală „Boris Șciukin” din Moscova în anii 1981-1985, la profesorii A. Borisov, Alla Kazanskaia, Ion Ungureanu, Evgheni Simonov  și alții. A debutat pe scena Teatrului Luceafărul.

Între 1985 și 1991 a profesat la Teatrul pentru Tineret „Luceafărul”. Alături de Petru Vutcărău și alți 13 actori, creează un teatru „ambulant” primele reprezentații oferindu-le în România, la Râmnicu-Vâlcea (1991-prezent). Începând cu 2011 începe să îndrume copiii, tinerii și adulții pasionați de teatru iar din 2013 este lector la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău. Joacă la Teatrul „Eugene Ionesco” din Chișinău. După o carieră de succes în teatru şi film, Ala Menşicov de ceva timp a pus bazele cursurilor de actorie în cadrul teatrului „Eugene Ionesco". Sînt formate grupe pentru copii, adolescenţi, adulţi, pentru toţi cei care vor să se descopere şi să afle lucruri nebănuite despre ei înşişi.

A avut zeci de roluri, dintre care cele mai reprezentative sunt:

•          Ala – Violența, o istorie de dragoste, regie Benno Voorham (Suedia);

·       Tanti Roz – Oscar și Tanti Roz de Eric–Emmanuel Schmitt, regie Petru Vutcărău;

·       Doica – Romeo și Julieta după William Shakespeare, regia M. Cris Nedeea (România);

·       Femeie – Oameni ai nimănui de Dumitru Crudu, regia Vitalie Drucec;

·       Doamna Coquenard – Mizantropul de Eugene Labiche, regia Nugzar Lortkipanidze (Georgia);

·       Jacqueline – Femeile lui Picasso. Jacqueline de Brian McAvera, regia Vitalie Drucec;

·       Regina Elisabeta I – Elisabeta I de Paul Foster, regia Petru Vutcărău;

·       Kupavina – Lupii și oile de Alex. N. Ostrovski, regia Petru Vutcărău;

·       Arakdina/ Mașa – Mașinăria Cehov de Matei Vișniec, regia Petru Vutcărău, co-producție cu Theatre les Aires (Die, Franța);

·       Gertrude – Hamlet de William Shakespeare, regia Ion Sapdaru;

·       Katia Ezova – Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal de Matei Vișniec, regia Charles Lee;

·       Helena – Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Petru Vutcărău;

·       Spectatoarea/ Doamna 2 – Plasatoarele de Constantin Cheianu, regia Sandu Cozub;

·       Anna Andreevna – Revizorul de Nikolai Gogol, regia Petru Vutcărău;

·       Claire – Strigătul de Tennessee Williams, regia Volia Vaha (Sankt-Peterburg, Rusia);

·       Nebuna lucidă – Voci în lumina orbitoare de Matei Vișniec, regia Petru Vutcărău;

·       Țărancă/ oaspete – Chirița în provincie după Vasile Alecsandri, regia Petru Vutcărău;

·       Regina Margareta – Regele moare de Eugene Ionesco, regia Petru Vutcărău;

·       Mama – Jacques sau supunerea de Eugene Ionesco, regia Moshe Yassur;

·       Arkadina – Pescărușul de Anton Cehov, regia Mihai Fusu;

·       Iacob – Iosif și amanta sa de Val Butnaru, regia Petru Vutcărău;

·       Doamna Smith – Cântăreața cheală de Eugene Ionesco, regia Petru Vutcărău;

·       Membru al Societății Mondiale de Binefacere “Paradis” – Așteptându-l pe Godot de Samuel Beckett, regia Petru Vutcărău;

·       Ea – Stația de autobuz de Den Fujita, regia Den Fujita;

·       Văduva – Două săgeți de Aleksandr Volodin;

·       Nina Letrinquier – Stațiunea Champbaudet de Eugene Labiche;

·       Țiganca-mamă – Cadavrul viu de Lev Tolstoi;

·       Mama - Sașka de V. Condratiev;

·       Nadia – Lecții de muzică de Larisa Petrușevskaia;

·       Aneta – Procedee de jiu-jitsu de Val Butnaru;

·       Euridice – La Veneția e cu totul altfel de Val Butnaru;

·       Femeia cu pisica – Rinocerii de Eugene Ionesco;

·       Gertrude – Hamlet de William Shakespeare, Teatrul „KAZE” (Tokyo, Japonia);

·       Vocea umană de Jean Cocteau, regia Marcela Cebotarenco - teatru televizat.

A primit următoarele premii și distincții:

·       Premiul II, pentru Agrișul de A.P.Cehov, Concursul declamatorilor A.P.Cehov, Moscova, 1985;

·       Premiul I pentru cel mai bun rol feminin (Euridice), spectacolul La Veneția e cu totul altfel;

·       Premiul Național „Coloana Infinitului” pentru cel mai bun rol feminin – Euridice, Chișinău, 1989;

·       Premiul pentru Cel Mai Bun Rol Feminin, în cadrul I-ei ediții a Festivalului Internațional de Teatru BITEI, Chișinău, 1994;

·       Bursa de excelență a Fundației Soros, 2002;

·       Premiul pentru Cel Mai Bun Rol Feminin, Elisabeta I după Paul Foster, regia Petru Vutcărău; Gala Premiilor UNITEM, Chișinău, 2006;

·       Marele premiu pentru Cel mai Bun One-Man-Show Feminin, Femeile lui Picasso. Jacqueline.; Festivalul Internațional de Teatru „GALA STAR”, Bacău, 2006;

·       Titlul onorific „Maestru în Artă”, 2009.

Este căsătorită cu actorul și regizorul de teatru Petru Vutcărău din 1987.

Referințe bibliografice:

 

1.    Dicționarul scriitorilor  din Basarabia 1812 – 2006 / Muzeul Literaturii Române M. Kogâlniceanu. – Chișinău. – Prut Internațional, 2007. – 504 p.

2.    Disponibil: https://ro.wikipedia.org/wiki/Ala_Men%C8%99ikov-Vutc%C4%83r%C4%83u

3.    Disponibil: https://moldovenii.md/md/people/1054