Raisa Plăieșu
Poeta, prozatoarea și traducătoarea
Membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și membru al Asociației Bibliotecarilor din R. Moldova.
S-a născut la 29 iunie 1960 în satul Valea Rusului, raionul Fălești. Numele adevărat - Pleșca. În 1983, a absolvit Facultatea de Biblioteconomie și Bibliografie a Universității de Stat din Moldova.
Activează ca redactor la Editura „Literatura artistică” și revista „Atelierul”, precum și la ziarele „Viața satului”, „Tainele sănătății”, „Florile dalbe”, redactor-șef al ziarului „Izvorul credinței” al Mănăstirii „Sf. Ap. Andrei”, redactor la revista ”Dumnezeu și savanții”. Este conducătoare a Cenaclului literar-artistic „Auraș-Păcuraș” de la Gimnaziul Nr. 64 din Chișinău, numit apoi Atelierul Literar-Artistic pentru copii și tineret ”Cuvântul”, redenumit Cenaclul literar-creștin „Cuvântul”.
În prezent, activează ca redactor la Centrul editorial-poligrafic de la Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Publică în presă, din anul 1977, peste 800 de articole, schițe, eseuri, povestiri, poezii. Editorial debutează în anul 1988, cu cartea „Дочь лесника” („Fiica pădurarului”) în almanahul „Истоки” (Moscova). În 1989, editează la Chișinău placheta ”Pădurea din suflet”, care face parte din volumul ”Șapte poeți tineri”.
Scrie și versuri de inspirație creștină, apărute în volumele ”Îngere, îngeraș” (1998) ”Vie Împărăția Ta” (2002), ”De ce plânge lumânarea?” (2003), ”Credința-i calea sufletului” (2012), ”De la șapte ani încoace” (2019) ș.a. ”Calmul cuvântului șoptit, unduirea lui lentă are ceva din însemnele zilelor deloc liniștite, pe care poeta le trăiește, la propriu și figurat”, menționa într-un eseu criticul literar Tudor Palladi.
Raisa Plăieșu este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și membru al Asociației Bibliotecarilor din R. Moldova. A fost distinsă cu premii literare în țară și peste hotare.
Cărți publicate:
- Pădurea din suflet, ed. Literatura artistică, Chișinău, 1989;
- Facultatea de suferință, ed. Uniunea Scriitorilor, Chișinău, 1996;
- Va veni o vreme, ed. Augusta, Timișoara,2003;
- Poetul cântă. 15 psalmi de azi, cântece creștine, ed. Atelier,
Chișinău, 2007;
- 101 poeme, ed. Biodova, București, 2012;
- Făclii de cântec și de dor, dedicată Doinei și Ion Aldea Teodorovici,
poezii, ed. Iulian, Chișinău, 2012;
- Trăirea în cuvânt. Biobibliografie, ed. Labirint, Chișinău, 2012;
- Templul cărții, dedicată Aniversării a 180 de la fondarea Bibliotecii
Naționale a Republicii Moldova, vol. I, ed. Tipocart Print, Chișinău, 2012.
- Candela din ochi, poezii creștine, ed. Tipocart Print, Chișinău, 2013;
- Poetul cântă, versuri, muzică creștină și interpretare, CD, ed.
Tipocart Print, 2014
- Timpul din noi, poezii creștine, ed. Tipocart Print, Chișinău, 2015;
- Cu ochii la cer, versuri și aforisme creștine, tipografia ”Reclama”,
2018;
- Oratio mentis: versuri creștine, Tipogr. „Reclama”, Chișinău, 2020;
- Străin și călător: aforisme creștine, Tipogr. ”Bons Offies”, Chișinău,
2021;
- Cartea – îngerul bibliotecii: Articole. Studii. Interviuri, ”Bons
Offices” SRL, Chișinău, 2022.
Literatura pentru copii:- Brăduțul, Tipar color, Chișinău, 1996;
- Îngerașe, Îngeraș, poezii creștine, ed. Prometeu, Chișinău, 1998;
- Povestea de seară, ed. Lyceum, Chișinău, 1999;
- Vie Împărăția Ta, poezii creștine, Combinatul Poligrafic, Chișinău,
2000;
- Istețel, Ghicel, jocuri pentru copii, ed. Reclama, Chișinău, 2001;
- Creionul fermecat, jocuri pentru copii, ed. Prometeu, Chișinău, 2003.
- Îngerașe, Îngeraș, ed. a II-a, poezii creștine, ed. Prometeu, Chișinău,
2005;
- De ce plânge, lumânarea?, poezii creștine, Poligraf Centru, Chișinău,
2005;
- Doamne ajută, Pământul!, poezii și proză cu temă ecologică, ed.
Labirint, Chișinău, 2009;
- Credința-i calea sufletului, poezii creștine, dedicată Aniversării a
100 de ani de la fondarea Bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” din s.Valea
Rusului, raionul Fălești, ed. Iulian, Chișinău, 2012;
- Doamne ajută, Pământul!, poezii și proză cu temă ecologică ediția a
II-a, ed. Iulian, Chișinău, 2014;
- De la șapte ani încoace, versuri creștine, tipografia ”Reclama”, 2019;
- Brăduțul. Povestire creștină pentru copii, Bons Offices SRL, Chișinău,
2021;
- Lumina darului din dar: poezii creștine Bons Offices SRL, Chișinău,
2022;
- Prietenul meu drag, poezii pentru copii, Print-Caro, Chișinău, 2022.
Activitatea muzicală:
- Poetul cântă, versuri, muzică creștină și interpretare, CD, ed.
Tipocart Print, 2014;
- Iartă-mă, Doamne! Versuri, muzică creștină și interpretare, CD (în curs
de apariție în 2020).
Premii:
- Premiul pentru eseu al ziarului „Viaţa satului”, Chişinău, 1996;
- Premiul ”Chițibuș-1997” pentru activitatea Cenaclului ”Auraș-Păcuraș”,
Școala Medie nr.64, or.Chișinău și cărțile ”Brăduțul”, ”Istețel, Ghicel”,
editura ”Brăduț”, Târgu-Mureș, 1997, România;
- Premiul mare cu Titlul de Onoare „Pedagogul Anului”, Gimnaziul nr.64,
Chişinău, 1998, 2001;
- Premiul special pentru reîntregirea culturală a neamului la Concursul
Național de Poezie Creștină ”Vasile Militaru” și recital de poezie religioasă,
Ocnele Mari, România, 2012;
- Premiul ”Apollon”- poezie creștină 2014 pentru păstrarea și promovarea
valorilor culturale românești prin poezia creștin-ortodoxă, Societatea
Culturală ”Apollon”, România, 2014;
- Premiul de excelență pentru promovarea culturii române în lume și
participarea la proiectul UNIVERSUM, Antologie de literatură contemporană cu
autori români de pretutindeni, Editura Globart Universum, Montreal, Canada,
2020;
- Premiul de excelență pentru participarea la Campionatul Mondial de
Poezie, World Literature Academy, Campionatul Mondial de Poezie, Brașov, 2021,
România;
- Premiul Național Galex pentru cea mai bună lucrare (publicație) în
biblioteconomie, pentru contribuția și elaborarea publicației ”Biblioteconomie
și științe ale informării: Manual practic”, Liga Bibliotecarilor din Republica
Moldova „Alexe Rău”, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, 2021, Chișinău;
- Premiul ”Poezia de rubin” pentru participarea la Concursul
Internațional ”Poezia – voce și cântec”, organizat online cu ocazia Zilei
Mondiale a Poeziei – 21 Martie 2021, pentru videoclipul ”Am venit iară-n pădure”
– recitare din creație proprie, 2021, Editura, revista ”Armonii culturale”,
România;
- Premiul săptămânalului ”Literatura și arta” – 2021, 2022 pentru poezie,
săp. ”Literatura și arta”;
- Premiul de excelență în cadrul Campionatului European de poezie, World
Literature Academy, 2022, România.
Referințe bibliografice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu